Iar intrebarea mea e urmatoarea: ce ati fi facut daca ati fi fost in locul lui?
Volumul – pe cat de subtire, pe atat de intens – cuprinde sapte povestiri despre cel de Al Doilea Razboi Mondial, relatate din perspectiva unui cadet. Szekely Janos descrie cu o precizie necrutatoare efectele sistemului militar asupra persoanei. Fiecare povestire ramane cu cititorul pentru mult timp: un cadet este torturat si umilit de toata compania; un profesor devenit ofiter se vede constrans sa isi execute un fost elev care dezertase; un neamt cu privire inteligenta, care conduce o motocicleta, insotit de un caine, lichideaza metodic prizonierii ramasi in urma dintr-o trupa in retragere. Paginile analizeaza la rece etica infrangerii, redau cu acuitate felul in care razboiul schimonoseste totul si pe toti, cum pe chipul lui se nasc – sub pretextul cinstei – teama, cruzimea si oroarea de neoprit.
Un minunat orasel medieval, acoperit de un strat gros de zapada si plin de cai: o lume de poveste, imaculata, populata de suri, murgi, roibi, galopand incoace si-ncolo, nechezand, fornaind; pe unde ne aruncam privirile, peste tot ii vedeam alergand; de pe strazile cele mai indepartate, de pe cele mai stramte ulicioare ce se catarau pe deal, ne licareau nalucile cailor impiedicandu-se, apoi opintindu-se din nou, fara paturi si capestre pe ei, scotand nori de aburi, cu gaturile semete, minunati, liberi.
An AparițIe: 2020
Editură: Curtea Veche
Pagini: 174
Isbn: 978-606-44-0454-1
Format: 13x20 cm
Editie: Necartonata
Traducator: Marius Tabacu