• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura
Cu un realism halucinant, Mo Yan imbina folclorul, istoria si contemporaneitatea. - Motivatia juriului Nobel
Aceasta selectie de zece povestiri reflecta diversitatea de teme si abordari stilistice din proza scurta a lui Mo Yan. Unele, precum Frumoasa care trecea bulevardul Chang’an calare pe magar si Femeia cu buchetul de flori, amintesc de traditia prozei fantastice chineze si aduc in prim-plan personaje feminine, a caror frumusete exercita o fascinatie irezistibila, la granita supranaturalului. Altele, cum ar fi Batalia din padurea plopilor albi sau Catuse la degetele mari, au in centru secvente din realitate vazute prin ochii copiilor. „O copilarie nefericita este o sursa de inspiratie inepuizabila“, considera Mo Yan, iar micii protagonisti ii ofera ocazia de a povesti, penduland intre realismul brutal si poezia sclipitoare, despre indiferenta si cruzime. Elementele autobiografice isi gasesc locul in Bumbacul imaculat, dupa cum marturiseste autorul insusi.
Poate ca nu sunt un scriitor cu o formatie teoretica solida, dar am o imaginatie fertila. […] Pot depana o poveste incantatoare, si aceasta maiestrie am deprins-o de la bunicii mei, dar si de la numerosii povestitori care se perindau prin sat. - Mo Yan
Fragment din carte:
"Dupa ce alegeau semintele de bumbac, le stropeau cu apa calda si le adunau in gramezi, ca sa se incalzeasca. In felul acesta, coaja tare se inmuia si miezul incoltea. Cand ieseau mladitele, imediat erau stropite cu insecticidul 3911, ca sa fie starpite ouale de daunatori. Bumbacul atrage foarte multe ganganii — paduchi de plante, paianjeni rosii, gandaci nas-de-elefant si alte insecte. O puzderie, asa incat, de indata ce ieseau mladitele, trebuia sa pulverizam insecticidul pana tarziu in luna august. De aceea, multimea de fete, la care se mai adaugau si cativa baieti indrumati de un tehnician, umblau in fiecare zi cu bidoanele in spinare si stropeau cu insecticid. Si o tineau asa vreo trei luni. Am facut si eu munca asta pana mi s-a acrit. La inceput, in timp ce pulverizam insecticidul, mai si inhalam, si din aceasta pricina, dupa cateva zile, aproape ca-mi pierdeam mirosul si nimic mai mult. In anii '60 abia incepuse sa se dezvolte piata de insecticide agricole, iar cei care se ocupau de pulverizarea chimicalelor erau obligati sa poarte masca pe fata, manusi de cauciuc, haine cu maneci lungi, ca sa acopere cat mai mult, caci ni se spunea ca nu avem voie sa expunem nici cea mai mica particica de piele. Toate fetele urmau intru totul instructiunile. Apoi, cand a venit randul nostru sa preluam pulverizatoarele, toate interdictiile au fost inlaturate, incat ajunseseram sa nu ne pese nici cand pulverizam insecticide foarte puternice, foarte otravitoare, cu fosfor organic, de tipul 1059 sau 1605. Fetele insa isi pretuiau pieptul foarte mult si de aceea purtau camasi de protectie, cu maneci trei sferturi, dar nu era chip sa le faci sa poarte masca la gura. Cine o facea ajungea bataia de joc a tuturor. De manusi nici nu mai incapea vorba, pentru ca la echipa de productie nu existau bani pentru asa ceva. Daca se intampla sa fie cumparata o pereche, atunci era pusa la pastrare si nimeni nu se indura s-o poarte. Noi, baietii, eram si mai hotarati decat fetele. Daca tot n-aveam nimic tainic de acoperit, la ce bun sa fi purtat camasa?"