Supa de pui pentru suflet in proces de reabilitare
Fie ca abia ati intrat in procesul de recuperare sau ca deja ati avut parte de o vindecare profunda, considerati aceasta carte ca pe grupul vostru personal de sprijin.
Subliniind tenacitatea spiritului omenesc, aceste povesti va vor oferi inspiratia pentru schimbare, prin experientele pe care vi le impartasesc alti membri ai comunitatii de recuperare despre cum si-au recapatat viata, cum si-au reinnoit relatiile si si-au construit un viitor plin de promisiuni.
Sarbatoreste curajul de a te schimba prin povesti de vindecare si speranta
In prezent, stilul de viata al procesului de recuperare a fost adoptat si este sarbatorit de milioane de oameni. Tacerea care invaluia odinioara familiile disfunctionale sau victimele traumatismelor a fost sparta, iar rusinea pe care o simt cei care sufera de tulburari comportamentale, de depresie si de dependente s-a transformat intr-un sentiment de realizare si de mandrie.
Peste 700.000 de americani pe zi beneficiaza de tratament pentru alcoolism sau pentru abuzul de substante; grupuri de sprijin au intalniri zilnice in toate colturile lumii, iar internetul e plin de oameni care se sprijina unii pe altii in chat room-uri ale comunitatii de reabilitare.
Supa de pui pentru suflet in proces de reabilitare va va face cunostinta cu acesti oameni. Veti afla care au fost esecurile si reusitele lor, indoielile si hotararea lor, victoriile lor, mari si mici. Le veti aplauda capacitatea de indurare si veti gasi motivatie pentru propria voastra crestere spirituala.
Fie ca abia adoptati un angajament de a par-curge procesul de recuperare sau ca deja ati trait o schimbare care afirma viata, Supa de pui pentru suflet in proces de reabilitare va va fi sursa de intelepciune si incurajare. Ca si cum ati avea propriul vostru grup de sprijin la purtator, care va aminteste mereu ca nu sunteti niciodata singuri.
Supa de pui pentru suflet indoliat
Fiecare om isi traieste suferinta provocata de doliu in propria sa maniera, acordandu-si timpul de care are nevoie, dar sfaturile si sprijinul primite de la alte persoane le sunt de mare folos celor aflati in aceasta situatie. Unul din prin-cipalele mesaje transmise de cartea Supa de pui pentru suflet indoliat este ca relatiile si imparta-sirea sunt principalele chei care il ajuta pe cel indoliat sa isi continue viata. In aceste istorii, oamenii isi descriu experientele legate de doliu si isi impartasesc amintiri extrem de intime. Ei au descoperit ca exprimarea gandurilor si senti-mentelor lor in cuvinte joaca un rol de catarsis, permitandu-le sa se reconecteze cu sufletele celor disparuti, dar si cu ceilalti oameni din jurul lor. Cuvintele de incurajare abunda in aceasta carte si merg drept la inima.
Cititorii se vor simti inspirati si mangaiati de aceste povesti reale scrise de oameni care si-au regasit speranta si taria interioara facand servicii semnificative, actiuni pline de compasiune si cul-tivand amintiri speciale. Dar cel mai important lucru: asa cum autorii au ajuns sa aprecieze viata in urma suferintei provocate de doliul prin care au trecut, cititorii vor descoperi ca pot face acelasi lucru. Aceste povesti mangaie sufletul ca un bol cu supa calda, un dar perfect pentru a aduce ali-nare si pentru a conferi tarie si curaj.
„Supa de pui pentru suflet indoliat - Povesti despre viata, moarte si cum sa treci peste pierderea unei persoane dragi”
Supa de pui pentru sufletul supravietuitorului cancerului
Cu sprijin plin de iubire, speranta fara de sfarsit si o atitudine pozitiva, precum si cu o credinta neclintita ca vor invinge, in ciuda sanselor infime, cei care isi impartasesc povestile le dau putere tuturor oamenilor care sufera de cancer si familiilor lor. Supa de pui pentru sufletul supravietuitorului cancerului este un tonic puternic pentru vindecarea fizica si spirituala.
„Uneori, cuvintele pot sa hraneasca inima si sa mangaie sufletul cum nimic altceva nu poate. Supa de pui pentru sufletul supravietuitorului cancerului iti va aduce lacrimi de speranta, compasiune si iubire in ochi.″
Barbara DeAngelis, doctor in stiinte
Supa de Pui pentru Suflet. Ingeri Printre Noi
101 povesti despre miracole, credinta si rugaciuni ascultate... Ingerii sunt printre noi daca esti dispus sa-i vezi si sa primesti ajutorul lor. Aceste 101 povesti te vor ului pur si simplu. Dintre acestea, amintim:
* Povestea unui baiat ranit, ratacit in padure, care este salvat din coltii unui porc mistret de cainele familiei si care mai tarziu constientizeaza ca acel caine murise cu doi ani in urma.
* Povestea unui barbat care primeste alinare la inmormantarea fiului sau instrainat din partea unui diacon, care ulterior s-a dovedit a fi un necunoscut pentru toti cei prezenti in biserica.
* Povestea unei fete care este salvata din calea unui hartuitor atunci cand vecinul sau, militar la Beretele Verzi, isi parcheaza motocicleta pe aleea casei, in ciuda faptului ca acesta era detasat in strainatate.
* Povestea unei femei insarcinate, aparent sanatoasa, care primeste un avertisment din partea spiritului mamei sale decedate ce o indeamna sa mearga de urgenta la spital, reusind astfel sa salveze viata bebelusului ei inca nenascut.
*Povestea unui barbat ce suferise arsuri grave si care era programat pentru operatie; acesta se supune poruncii unui inger de a-L slavi de Dumnezeu si se trezeste a doua zi dimineata, vindecat in mod miraculos.
*Povestea unei tinere femei care conduce singura in toiul noptii intr-un oras strain si care este ghidata direct spre o sectie
de politie dupa ce un atacator ii loveste intentionat masina.
,,Pe masura ce am citit si editat aceste povesti cu adevarat coplesitoare, m-a entuziasmat potentialul acestei carti de a inspira oamenii si am fost impresionata sa remarc dorinta lipsita de orice urma de egoism de a va impartasi povestile. Multi dintre voi mi-ati marturisit ca, prin intermediul povestii spuse, a fost prima data cand ati vorbit despre intalnirea cu ingerul vostru, asadar, va multumim tuturor pentru ca le-ati permis cititorilor nostri sa va fie confidenti. A fost o lectura grozava pentru intreaga echipa Supa de pui pentru suflet si ne-am manifestat fiecare dintre noi bucuria de a fi lucrat la realizarea acestui volum."
Cuprins
1
-- Interventii miraculoase --
1. Patrula cartierului, Debbie Acklin 12
2. O mana de ajutor, Monica A. Andermann 17
3. O pana alba, Deborah Durbin 20
4. Un sofer divin, Melissa G. Christensen 23
5. Baiatul de la piscina, Andrea Peebles 27
6. O dovada incontestabila, Tom Lumbrazo 32
7. Nu te pune cu noi, Diane Marie Shaw 36
8. Ingerul de la supermarket, John P. Walker 39
9. Ce stiu cu certitudine, Sherry A. Bentley 43
10. Mainile de pe umerii mei, Pastorul Anthony D. Powell 47
2
-- Mesageri divini --
11. Pe aripile unui porumbel, Monica A. Andermann 52
12. Cine era barbatul acela?, Dennis McCloskey 55
13. Un inger la cafeneaua Tim Hortons, James Russell Lowell 59
14. Pe drumul cel bun, Debra Ayers Brown 62
15. O stea calauzitoare, Nancy Zeider 66
16. Vandalul si ingerul, Dana J. Barnett 72
17. Un mesager salbatic, Cindy V. Rodberg 77
18. De toate formele si marimile, Carol Huff 80
19. Cuvinte de incurajare, Dr. Debra Peppers 84
20. Propovaduitorul, Perry P. Perkins 87
3
-- Rugaciuni ascultate --
21. Cand vezi rosu inaintea ochilor, Irene R. Bastian 94
22. O mana de sus, John P. Buentello 99
23. Dadaca din vis, Patricia Beaumont 103
24. In grija ingerilor, Sylvia Bright-Green 108
25. Cu masina pe gheata, Morgan Hill 111
26. Ingerul meu de zapada, L.A. Kennedy 115
27. Un inger pe umarul meu, Marya Morin 121
28. Ingerul lui Ashley, Linda Newton 126
29. Puterea rugaciunii, Susan Allen Panzica 128
30. Speranta in sectia ATI, Sara L. Schafer 132
4
-- Ingeri deghizati --
31. Un protector nemaiintalnit, Mary Potter Kenyon 138
32. Un inger al pacii, Pam Depoyan 142
33. Ingerilor nu trebuie sa le dai adresa, Lisa Leshaw 147
34. Daniel si pelicanul, Michelle Close Mills 152
35. In pana, Tom Kaden 157
36. In ceasul al doisprezecelea, Nell Musolf 162
37. Asistenta rutiera, Elisa Yager 166
38. Un sofer de autobuz binedispus, Susan R. Boles 170
39. Ingerul cu camasa in carouri, Shirley Nordeck Short 175
5
-- Credinta in actiune --
40. Baiatul de pe bicicleta, Sheryl Grey 180
41. Ingerul plutitor, Kandy Petillo 184
42. Am vrut sa fiu martora unui miracol, Judy Gyde 189
43. Credinta in ceata, Trish Castro 193
44. Am inteles ideea, Wendy Hobday Haugh 196
45. Nici vorba de accident, Christine Trollinger 200
46. Adus de ingeri, Vi Parsons 203
47. Cumparatoarele, Ruth Ann Roy 206
48. Soferul de pe bancheta din spate,
Kristen Nicole Velasquez 208
49. Credinta la Cape May, Donna Lowich 211
50. Fie laudat!, Ken Freebairn 215
6
-- Oaspeti divini --
51. Fara sa stiu, am primit in casa un inger,
Minnie Norton Browne 220
52. Terapie spirituala, Pamela Millwood Pettyjohn 224
53. Ingerii de pe marginea drumului, Jo Brielyn 229
54. Ingerul cu broscuta albastra, Susana Nevarez-Marquez 234
55. Ajutor divin, Lori Phillips 238
56. Inapoi la treaba, Kamia Taylor 242
57. Tata, fiu si frate, Gary R. Hoffman 247
58. Ingerul noptii, Cathi LaMarche 251
59. Cowboy-ul, Kristine Peebles 254
60. Misiunea, Catherine Rossi 259
7
-- Atingeri vindecatoare --
61. Miraculos - nici mai mult, nici mai putin,
Cindy Charlton 264
62. Scurtatura in drumul spre linistea sufleteasca,
Donna L. Martin 268
63. Vei fi bine!, Sandy Lynn Moffett 271
64. Asistentul Marelui Medic, Gail Molsbee Morris 276
65. Ingerul cu jacheta verde si stralucitoare,
Linda M. Rhinehart Neas 281
66. Ingerul de la cafenea, Christine Pincombe-DeCaen 284
67. Un kilogram de interventie divina, J.P. Jackson 288
68. Noaptea in care a venit ingerul meu, Penny Smith 291
69. Strainul, Christy Westbrook 294
70. O mangaiere, Beth Arvin 298
8
-- Iubirea din lumea de dincolo --
71. Niciodata uitata, Kathryn Y. Pollard 304
72. O vizita nocturna, Jean Haynie Stewart 309
73. De unde a stiut?, Laurie Ann Mangru 313
74. Unii ingeri poarta palarii, Kris Flaa 318
75. Fuga lui Bandit, David Magill 323
76. O dansatoare misterioasa, Jess Forte 327
77. Vizita, Roberta Cioppa 331
78. Un mesaj din Rai, Sylvia Bright-Green 334
79. Ingerul fetitei mele, Sarah Clark Monagle 337
80. Un mesaj de la mama, Kathryn Radeff 340
81. Cu bicicleta pe Haleakala, Samantha Ducloux Waltz 344
82. Ingeri in cer si pe pamant, Al Cole 349
9
-- Ingeri calauzitori --
83. Seful de haita, Jennie Ivey 356
84. Ce poti face tu?, Rosemary McLaughlin 360
85. Ingerul din aeroport, Pat Kane 364
86. Un inger, intr-un Buick galben, Diane Stark 367
87. Du-te acasa!, Carol A. Gibson 371
88. In cautarea propriului drum, C.D. Jarmola 376
89. Ingerul de la kilometrul 40, Timothy Martin 379
90. Ratacita, Jenny Snow 384
91. ,,Fa un pas inapoi!", Barbara Routen 389
J
-- Protectia ingerilor --
92. Un avertisment in Orasul Ingerilor, Barbara Routen 394
93. Salvata de voce, Jan Bono 399
94. Invat sa ascult, Vicky Ford 402
95. Ingerul de la volan, Peter J. Green 406
96. Nu sunt chiar singura, Margaret Nava 411
97. Ingerul imbracat in rosu, Nancy B. Gibbs 414
98. Ingerul care mi-a salvat viata, Kathryn Radeff 418
99. Echipa Ingerilor, Denise Reich 421
100. Salvata de un inger, Anna M. Jones 424
101. Cine era femeia aceea?, Sheryl Ricigliano 428
Fa cunostinta cu cei care ne-au impartasit povestile 433
Fa cunostinta cu autorii 451
Multumiri 455
Imbunatateste-ti viata de zi cu zi 457
Impartaseste-ne povestea ta 459
Supa de Pui pentru Suflet. Cartea Miracolelor
Miracolele sunt peste tot in jurul nostru.
Trebuie doar sa privim, sa cerem si sa acceptam darurile impresionante ale lui Dumnezeu.
Aceste 101 povesti incredibile sunt dovada ca Dumnezeu este prezent in mod activ in vietile noastre, infaptuind miracole pentru noi. Vei fi uimit si incantat de aceste istorisiri adevarate si miraculoase despre vindecare, interventii divine si rugaciuni ascultate. Vei citi intamplari despre semne de SUS, despre puterea vindecatoare a rugaciunii, despre legaturile extraordinare cu cei dragi trecuti in nefiinta, despre ingeri, intalniri divine si miracolele de fiecare zi, pe care le ignoram mult prea des. Printre cele 101 miracole, vei impartasi bucuria si inspiratia lui:
* Warren Holland, care se ruga intens, in timp ce avionul care apartinea US Air ateriza in siguranta pe Raul Hudson.
* Kimberly McLagan, care s-a lasat in mainile lui Dumnezeu, dupa sapte ani de infertilitate si care apoi a avut patru copii.
* Kathleen Kardon, ai carei copii au fost salvati in mod miraculos din masina sa scufundata in apa de catre un barbat misterios care a disparut apoi imediat.
* Herchel Newman, pompierul captiv intr-un incendiu mortal, care s-a rugat la Iisus si i s-a spus cum sa se salveze.
* Heidi Krumenauer, a carei mama suferea de un cancer inoperabil, in faza terminala; cancerul a disparut, dupa ce s-a rugat
si a recitat de mai multe ori
Psalmul 23.
,,Le datoram multumiri din inima tuturor colaboratorilor. Stim ca v-ati pus sufletul in sutele de povesti pe care le-ati impartasit cu noi toti. Apreciem disponibilitatea voastra de a va dezvalui vietile in fata cititorilor seriei Supa de pui pentru suflet si de a ne face partasi la experientele voastre, indiferent cat de personale au fost. Pe masura ce am citit si am editat aceste povesti cu adevarat coplesitoare, m-a entuziasmat potentialul acestei carti de a inspira oamenii si am fost impresionata sa remarc dorinta lipsita de orice urma de egoism de a va impartasi povestile. Multi dintre voi mi-ati marturisit ca, prin intermediul povestii spuse, a fost pentru prima data cand ati vorbit despre intalnirea cu ingerul vostru, asadar, va multumim tuturor ca le-ati permis cititorilor nostri sa va fie confidenti! A fost o lectura grozava pentru intreaga echipa Supa de pui pentru suflet si ne-am manifestat bucuria de a fi lucrat la realizarea acestui volum."
Supa de Pui pentru Suflet. Alegerea Cititorului
Povesti care v-au schimbat viata
Am ajuns la a 20-a editie!
Cu aceasta ocazie aniversara, i-am rugat pe cititorii nostri sa ne spuna care sunt povestile lor preferate din colectia Supa de pui pentru suflet si care i-au influentat mai mult. Le veti gasi in acest volum puse in perechi - o povestire noua scrisa doar pentru editia de fata, urmata de povestea sau poezia pe care cititorul a considerat-o atat de inspiratoare intr-una dintre cele peste 250 de carti anterioare.
Veti citi despre sotia de militar, care a fost pregatita mintal pentru ,,acel telefon" chiar in dimineata in care citise o poveste despre un soldat care isi pierduse membrele. Veti citi despre veteranul din Vietnam, care a descoperit ca unul dintre soldatii pe care ii salvase a ajuns de patru ori campion Super Bowl, lucru pe care l-a aflat zeci de ani mai tarziu, intr-o povestire Supa de pui pentru suflet. Veti citi despre o mama biologica, al carei copil, in varsta de 23 de ani, a gasit-o prin intermediul uneia dintre povestirile noastre. In total, veti citi 100 de povesti despre revelatii, schimbari de atitudine, sfaturi grozave, ponturi motivationale, ce inseamna sa faci bine si legaturile uimitoare pe care oamenii le stabilesc, in urma acestor povestiri.
,,Le datoram multumiri din inima tuturor colaboratorilor. Stim ca v-ati pus sufletul in sutele de povesti pe care le-ati impartasit cu noi toti. Apreciem disponibilitatea voastra de a va dezvalui vietile in fata cititorilor seriei Supa de pui pentru suflet si de a ne face partasi la experientele voastre, indiferent cat de personale au fost. Pe masura ce am citit si am editat aceste povesti cu adevarat coplesitoare, m-a entuziasmat potentialul acestei carti de a inspira oamenii si am fost impresionata sa remarc dorinta lipsita de orice urma de egoism de a va impartasi povestile. Multi dintre voi mi-ati marturisit ca, prin intermediul povestii spuse, a fost pentru prima data cand ati vorbit despre intalnirea cu ingerul vostru, asadar, va multumim tuturor ca le-ati permis cititorilor nostri sa va fie confidenti! A fost o lectura grozava pentru intreaga echipa Supa de pui pentru suflet si ne-am manifestat bucuria de a fi lucrat la realizarea acestui volum."