Putine sunt cartile care sa transmita copiilor, pe intelesul lor, mesajul atat de frumos al faptului ca „Nici un om nu-i un ostrov stingher si de sine statator; fiecare este o bucatica din continent, parte din intregul cel de capetenie“ (poetul John Donne, in „Rugaciuni pentru situatii imediate“).
„Anne... casa cu frontoane verzi“, ca, de altfel, intreaga serie „Anne de la Green Gables“ este una dintre acestea! Cu ajutorul Annei, copiii, apoi adolescentii, vor reinvata, pe nesimtite, cu bucurie, adevaratele valori, pe care societatea de astazi, in marea ei majoritate, tinde sa le bagatelizeze: rolul hotarator al familiei si importanta comunitatii, in existenta fiecaruia dintre noi; ce insemnata, ce minunata, ce fara de pereche bogatie e aceea de a avea un „acasa“, la care sa te intorci, care sa te astepte, de pe oricare din drumurile pe care te poarta viata! Cata nevoie au de prieteni adevarati, care sa-i insoteasca si pe care sa-i insoteasca o viata intreaga, cu gandul lor bun, si in ajutorul carora sa sara, la nevoie! Din paginile cartii, vor afla (cu zambetul pe buze, uneori!) ca vecinii nu sunt niste straini, pe care nici nu te mai obosesti sa-i saluti, ci oameni de care iti pasa si carora le pasa de tine! Din paginile cartii, vor intelege ca dragostea trebuie asteptata curat, pusa la incercare, traita frumos, cu lumina, cu rabdare, cu incredere... dar nu va spun mai mult! Anne, sufletelul acesta minunat, le va sopti copiilor si adolescentilor ca... „Dumnezeu vegheaza peste lume, iar totul e exact cum trebuie sa fie!“
Scrie un review