în ultimii ani, știinţa fizicii cuantice a pusîntr-o alta lumină teoriile metafizice ale reîncarnării și nemuririi. Cu toate acestea, cei care reușesc să dezbată inteligent pe marginea metafizicii ca posibilitate de comunicare, prin vise, cu cei de pe lumea cealaltă suntîn număr foarte mic.în același timp, cei care suntîn stare să vorbească despre natura intimă a materiei așa cum este ea descrisăîn fizica cuantică, sunt;n număr infinit mai mic. Amit Goswami este unul dintre acei puţini care deţin astăzi capacitatea de a face să comuniceîntre ele aceste două domenii ezoterice și de a recomanda moduriîn care perspectivele proprii i-ar putea lumina și pe alţii.GeorgeW. Fisk, Spiritual FrontiersCe este moartea? Pare uşor de răspuns. Moartea este sfârşitul vieţii: aînceta să mai trăieşti? Dar ştim oare ce este viaţa? Ştim oare ceînseamnă aînceta să mai trăieşti? Nu e chiar att de uşor să se răspundă la acesteîntrebări, nu de către ştiinţă, cel puţin.Cei mai mulţi oameni nu sunt foarte interesaţi de definiţiile ştiinţifice ale vieţii şi morţii.în 1993, după ce a ieşit pe piaţi carteaîn care propuneam o nouă paradigmă ştiinţifică pentru natura realitiţii, o ştiinţa bazată pe primatul conştiinţei, am participai la o emisiune rodio cu telefoaneîn direct. Primaîntrebare nu a fost despre natura realitiţii sau despre conştientizare, ci dacă există viaţă după moarte. Laînceput am fost surprins; apoi mi-am dat seama că pentru mulţi oameni aceasta esteîntrebarea supremăîn ceea ce priveşte realitatea.Dr. Amit Goswami
Scrie un review