Aveti copii si e minunat! Dar nu uitati ca aveti si o casnicie… Un copil e o experienta care-ti aduce mare bucurie, dar pana si cele mai trainice relatii sunt puse la incercare – pana cand voi doi va obisnuiti cu faptul ca ati devenit trei (sau patru… sau mai multi) si invatati sa convietuiti in mod fericit.
Iata cei sase pasi pe care voi, cei doi parteneri de cuplu, ii puteti face pentru a va regasi fericirea conjugala:
• Savurati prietenia dintre voi – sunteti in aceeasi oala.
• Bucurati-va de toate momentele petrecute impreuna cu copilul.
• Aplanati-va conflictele si depasiti blocajele (vorba dulce si negocierea va vor duce departe).
• Condimentati-va din plin viata sexuala si reaprindeti focul pasiunii.
• Admiteti cat e de importanta pentru copil afectiunea tatalui.
• Creati o mostenire spirituala si emotionala de valoare – nu costa mult, dar e nepretuita.
Odata deprinse abilitatile prin care puteti face fata vietii de cuplu cu copii, veti infrunta dificultatile ca doi aliati, evitand capcanele parentingului. Si fiindca practica e necesara pentru orice reusita, aveti sansa de a incerca numeroasele exercitii si chestionare incluse in carte. In fata ochilor, vi se deschide calea de parcurs de la „dezastru“ la „maestru“ in relatia de cuplu.
„Probabil, cea mai valoroasa carte despre realitatea cuplurilor care au copii.“ — Gaspar Gyorgy, autor al cartii Revolutia iubirii
„Suntem multe femei in redactia A List Magazine si o tema dezbatuta adeseori este cea legata de cum se schimba (sau cum ne-ar putea schimba copiii) viata de cuplu. Unele dintre noi au noroc de bunici care le lasa libertatea cuplului dinaintea venirii copiilor, altele cauta disperate bone, altele nu fac copii de frica sa nu le fure libertatea timpului in doi, iar altele se dedica integral copiilor si uita de iubiti – sau uita de copii, de frica sa nu-si piarda barbatii. Asadar, Viata in doi, cand suntem trei a venit ca un mare ajutor pentru noi toate si credem ca va avea acelasi impact benefic asupra fiecarei cititoare. Va recomandam sa o cititi cu incredere!“ — Andreea Esca, publisher A List Magazine
„O carte despre cum sa pastram mereu in fundal, neclintite si puternice, dragostea, aprecierea si recunostinta pentru ce avem, chiar daca, in mod natural, viata de familie si cresterea copiilor inseamna si provocare si destabilizare. Un colac de salvare pentru mami si tati, astfel incat sa regaseasca magia intimitatii de la inceput.“ — Oana Moraru, consultant national pe politici educationale, manager Scoala Helikon
„O carte pentru un viitor cu parinti si copii fericiti. O colectie de exercitii care te ajuta sa te cunosti mai bine si sa intelegi cum poti vedea «lumina de la capatul tunelului».“ — Dana Nalbaru si Dragos Bucur
„In prima luna a fost simplu. Stateam muti de admiratie si nedormiti de grija, in fata puiului de om alaturi de care ne incepuseram noua viata. In timp, ne-a facut sa trecem prin sentimente atat de puternice, incat sigur am uitat de noi. Fericire, surpriza, bucurie, frica, furie, emotie, instrainare, regasire… pe toate le-am incercat. Primul an a fost un test neintrerupt, iar daca azi suntem patru – fiindca, intre timp, a mai aparut o minune de copil – e si pentru ca ne-am dorit atat de mult sa trecem acel test. Viata in doi, cand suntem trei a sotilor Gottman poate fi un raspuns la sutele de intrebari pe care ti le pui la inceputul vietii de parinte.“ — Paula Herlo si Cristian Leonte
„John Gottman a facut valva, aratand ca o relatie fericita are nevoie de 5 interactiuni pozitive pentru fiecare interactiune negativa.“ — „Our Love Affair With Predicting Divorce“, The New York Times
„De-a lungul deceniilor, John a facut cercetari longitudinale pe mai mult de 3.000 de cupluri, descoperind tiparele certurilor si comportamentele subtile care pot prevesti daca un cuplu va ramane peste ani fericit sau daca va ajunge nefericit ori divortat.“ — „Love in the Age of Big Data“, The Huffington Post
Dr. John Gottman este unul dintre cei mai influenti psihoterapeuti activi in lume in ultimul sfert de secol. A devenit cunoscut pentru cercetarile sale privind in special stabilitatea conjugala si predictiile despre divort, relatia parinte-copil si dezvoltarea emotionala. Vreme de peste 40 de ani, a condus o activitate de observare stiintifica directa (pe esantioane insumand mii de cupluri, analizate in studii longitudinale). Descoperirile sale au aparut in renumite publicatii de specialitate. Este profesor emerit de psihologie, primind titulatura Catedrei James Mifflin din cadrul University of Washington, institutie in incinta careia a fondat „The Love Lab“ (unde s-au desfasurat multe dintre cercetarile sale). E membru al American Psychological Association si este cofondator si director la The Gottman Institute si la Relationship Research Institute din Seattle. Pentru contributia sa la dezvoltarea teoriilor de cuplu si parenting, a fost distins cu premii de catre importante institutii americane. John Gottman a scris, in calitate de autor si coautor, peste 200 de articole academice si 40 de carti. Discursurile rostite de el in conferinte si seminare sunt citate frecvent de mass-media americana si internationala. A fost invitat sa vorbeasca in emisiuni precum: Good Morning America, Today, CBS Morning News si Oprah. Si a publicat articole in The New York Times, Ladies Home Journal, Redbook, Glamour, Woman’s Day, People, Self, Reader’s Digest si Psychology Today.
Dr. Julie Schwartz Gottman e psiholog clinician, fiind specializata mai ales in probleme de parenting, consiliere maritala, hartuire sexuala si violenta domestica. Lucreaza intr-un cabinet de practica privata din Seattle, ocupandu-se de terapia cuplurilor afectate de traume, distres, abuz de substante nocive si boli incurabile. Este cofondator si director la The Gottman Institute si la Relationship Research Institute. A infiintat Marriage Clinic in cadrul The Gottman Institute si activeaza acolo ca director medical. De asemenea, e fondator si director medical al programului „Cupluri iubitoare, copii iubitori“, adresat cuplurilor care se confrunta cu un stres iesit din comun. A participat la elaborarea unor foarte apreciate seminare, precum „Arta si stiinta iubirii“ si „Aducand bebelusul acasa“. A contribuit la crearea programului de instruire clinica pentru Terapia de Cuplu Gottman. Julie Schwartz Gottman a scris, in calitate de autor sau coautor, 5 carti.
Scrie un review