Enigma Otiliei nu te angajeaza afectiv, nu te absoarbe intr-o alta realitate, care sa anuleze pe a ta proprie, ci te atrage, te amuza, te farmeca, te subjuga estetic, iti da o placere pur intelectuala, gratuita, ludica [...] - I. Negoitescu
Fragment din cartea "Enigma Otiliei" de George Calinescu
"Otilia sfarsise de depanat ibrisinul si acum repara degetele manusilor, fredonand o romanta italiana.
- Cine era domnul gras de aseara? indrazni sa intrebe Felix. Fata ridica o privire indignata asupra-i.
- Leonida Pascalopol gras? De ce e gras? Da, intr-adevar ca e cam gras - recunoscu ea ganditoare - am sa-i spun sa slabeasca.
- Este tot un unchi? se hazarda Felix cu jumatate de gura.
Otilia izbucni intr-un ras cristalin.
- Unchi? Ce bine ar fi! Nu e unchi, e un... prieten al lui papa.
Findca fata tanarului se adumbrise putin, Otilia incepu sa-i dea explicatii volubile:
- Nu stii ce om bun este Pascalopol si ce bogat e! Are o mosie imensa in Baragan si cai de calarie. Mi-a fagaduit ca-mi da unul. Ah, si cum as vrea sa am o trasura luxoasa, cu doi cai frumosi! Este foarte chic! Daca n-ar veni Pascalopol, ne-am plictisi grozav, fiindca papa e cam ursuz si nu-l prinizi pe-acasa. Tu nu te plictisesti iiiciodata? Eu, da! ofta Otilia. Cateodata imi vine sa tip, si atuncea ma razbun pe pian. Stli ca m-am inscris la Conservator, dar nu sunt inca bine hotarata. As fi vrut urmez mai degraba clasa de drama. Drama! Sa fiu actrita, sa am admiratori. Mi-au spus insa ca nu prea am glas sonor. Tu ce zici?
Otilia se ridica in picioare pe banca din chiosc si intinzand mainile declama cavernos:
- Voi sunteti urmasii Romei, niste rai si niste fameni.
De sus, zarise pe Marina in bucatarie.
- Marino - tipa ea de departe - ai fier de calcat?
- Este, este, confirma femeia, morocanos.
In curand, Otilia calca in fata lui Felix, pe care nu-l elibera deloc din captivitate, rochia de tul, fluierand acum fragmente de sansonete de Fragson."