In 1913, C.G. Jung a inceput un experiment unic pe care l-a numit ,,confruntarea cu inconstientul": o inregistrare minutioasa a fanteziilor sale in stare de veghe, pe care le-a conturat intr-o serie de caiete numite Cartile Negre. Aceste scrieri intime deschid calea elaborarii ulterioare a cosmologiei personale a lui Jung si a incercarilor sale de a se folosi de viziunile din investigarea sinelui in viata si relatiile lui personale. Cartea Rosie s-a bazat pe materiale inregistrate intre 1913 si 1916, dar Jung a pastrat activ insemnarile in caiete, timp de mai multe decenii.
,,[Cartile Negre] reprezinta un soi de schita in carbune a introspectiei lui Jung, din care a extras si a slefuit Cartea Rosie, mai accesibila... Cartile Negre detaliaza intalnirile vizionare ale lui Jung cu entitati precum zeul Phanes, vrajitorul Ha si magicianul intelept Philemon, care a devenit guru intern al lui Jung." -- Times Literary Supplement
Carl Gustav Jung (1875-1961), psihiatru elvetian, este fondatorul psihologiei analitice si creatorul conceptelor de inconstient colectiv, complex, anima, animus, umbra, introvert, extravert, imaginatie activa etc.